Cântecul de Dor cules de George Vancu sau rugăciunea îndrăgostiţilor

Doina românească, “matricea muzicală a românilor” – cum o numeşte doctorul în muzică Grigore Leşe - a fost inclusă, începând cu 2 octombrie 2009, pe lista Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitățiii UNESCO. O asemenea recunoştere şi distincţie culturală la nivel internaţional ne onorează şi, în acelaşi timp, ne investeşte cu o şi mai mare responsabilitate – aceea de a păstra intacte valorile muzicale şi sentimentale conservate în doina românească şi de a le da mai departe lumii întregi. Primind marca universalităţii, acest lucru ne obligă la a nu ne limita, în acţiunile noastre de conservare a doinei, la graniţele statului român, ci la a fi deschişi şi generoşi  în a cânta doina dincolo de graniţe, tuturor oamenilor, indiferent de naţiunile din care fac ei parte. Ne aflăm, cu alte cuvinte, într-o fază de interculturalitate, de comunicare interculturală, în care Doina nu este numai a noastră, ci trebuie să o dăruim lumii întregi.

Un avantaj al doinelor româneşti este acela că, deşi sunt cântate într-o limbă veche românească, ele reuşesc să sensibilizeze orice ascultător, chiar dacă nu cunoaşte această limbă. Sprijinindu-se pe o muzicalitate, sensibilitate şi armonie de excepţie, Doina “vorbeşte” oamenilor direct la suflet, direct în inimă.

Una dintre cele mai frumoase doine păstrate în patrimoniul naţional al cântecelor tradiţionale ne-a parvenit prin efortul şi inspiraţia compozitorului, dirijorului şi folcloristului român George Vancu (n. 26 octombrie 1919, Lipova, jud. Arad — d. 15 septembrie 1992, București)[1]. George Vancu a fost şi unul dintre dirijorii și aranjorii Orchestrei de Muzică Populară Radio, muncă ce l-a adus foarte aproape de folclor, de care s-a ocupat cu multă dedicaţie. De-a lungul anilor a reuşit să culeagă, să transcrie, să armonizeze, orchestreze, dirijeze și să înregistreze peste 3000 de piese populare româneşti, culese din din Banat (zonele Radna, Făget, Lipova), din Valea Vişeului, Valea Izei, Valea Marei și întreaga zonă a Maramureşului. O adevărată comoară naţională de folclor. 

Iar bijuteria folclorică la care doresc să fac referire aici este o prelucrare pentru patru voci a unei doine culese din zona Maramureşului: “Cântec de dor”- numit simplu, general aproape şi universal valabil pentru sentimentele pe care le simt tinerii copleşiţi de iubire şi mai ales de distanţa care intervine, inevitabil uneori, în această iubire:

De-aici pân’ la badea meu

Nu-i nici deal, nu-i nici părău

Numai singur dorul meu

Nu-i nici deal, nu-i nici cărare

Numai dorul meu cel mare

Dorul meu bade şi-al tău

De s-ar face pod mereu

Ca să treacă doi cu doi

Şi noi bade amândoi..

În primele patru versuri ni se prezintă direct amploarea, dimensiunea marelui Dor şi unicitatea sentimentului care uneşte şi topeşte până şi datele geografice. Ambianţa naturală în care se înfiripă iubirea este complet negată, anulată de imensitatea Dorului – NU-i nici deal, NICI părău (izvor), NICI cărare. Toate cele exterioare se reflectă în oglinda interioară a inimii îndrăgostite, iar cel îndrăgostit absoarbe şi trăieşte numai în interior “Lumea” în care fiinţează. Se bănuieşte o anumită pierdere în iubire, în nebunia iubirii, însă nu până la capăt, pentru că îndrăgostitul îşi caută rapid salvarea.

Dorul meu bade şi-al tău

De s-ar face pod mereu...

Doina nu este numai plânset şi căutare a celui absent. Este şi dorinţă de rezolvare, de întâlnire a celor două capete/picioare ale Podului metaforic, imaginar, peste care vor păşi fericiţi amândoi şi pentru totdeauna (“mereu”) în stâmpărarea şi împlinirea cosmică a Iubirii. 

Ca să treacă doi cu doi

Şi noi bade amândoi...

Aici se regăseşte şi motivul Nunţii Cosmice, atât de des întâlnit în lucrările folclorice româneşti în doine, cântece şi balade – realizarea Unităţii în Doi, prin alăturarea celor separaţi şi incompleţi.

Cântecul de Dor murmurat de îndrăgostiţi devine o rugăciune legănată a sufletului care îşi caută alinarea, liniştea şi pacea, tulburate de distanţă şi incertitudini. Şi poate deloc întâmplător, linia melodică a sopranelor se aşează încă de la început pe isonul altistelor, aşa cum se cântă în minunatele monodii bizantine. Nu este exclus, deci, ca această doină să se fi desprins încă de la început dintr-o rugăciune cântată în biserică. Şi iată cum, făcând un transfer de sacralitate, sentimentul de Iubire este purificat şi sfinţit, este ridicat la nivel spiritual şi este înnobilat de puritatea, respectul şi smerenia rugăciunii. Şi astfel, se întoarce Doina de acolo de unde a plecat (din rugăciune), îmbogăţită de împlinirea ridicată în Cer a Podului realizat de cei doi îndrăgostiţi fără nume (anonimi).

 

Cântată în biserică, în faţa unui public străin de cuvintele pe care le conţine, acest Cântec de Dor lasă mereu impresia rostirii unei rugăciuni. Şi acesta cred că este bagajul “genetic” universal pe care ni-l dăruieşte Doina: un limbaj muzical care poate fi înţeles de la suflet la suflet, în adâncimea lui, acolo unde limbile amestecate ale lumii trebuie să tacă pentru că nu mai sunt de ajutor. Dincolo de diferenţele lingvistice sau cultural-geografice, acolo, în spaţiul vast al sufletului, la nivelul cel mai profund şi cel mai delicat “vorbeşte” (pe înţelesul tuturor) Doina prin cântecul inimii.

În simplitatea şi sensibilitatea ei, Doina culeasă de George Vancu este unică şi în acelaşi timp universală.

Am ales să scriu despre Doina noastră pentru nu trebuie să uităm aceste valori autentice româneşti, trebuie să le scoatem cât mai des la lumină, să le cântăm cu mândrie şi cu bucurie în faţa Lumii: 

„Cred că un popor care îşi uită tradiţiile este în pericol de a se nărui spiritualiceşte. De aceea cred că pentru fiecare dintre noi întoarcerea la obârşii este obligatorie. Cred în forţa mistică şi de creaţie a poporului meu. Cred cu tărie că menirea mea în această lume este să-mi înnobilez strămoşii prin cântec.”(Grigore Leşe)[2]

Cântecul de dor cules de George Vancu a fost rearmonizat de dirijorul Voicu Popescu care i-a atribuit şi un text dintr-o culegere a lui Lucian Blaga. Ascultaţi minunea în interpretarea Corului SOUND şi lăsaţi sufletul să se aşeze la locul lui.

---

[1] Sursa: Wikipedia - http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Vancu

[2] Grigore Leşe invitat în emisiunea „Înapoi la argument” realizată de Horia Roman Patapievici: https://www.youtube.com/watch?v=SMR0dx-Yzh4&feature=youtube_gdata_player

47 Ronin 2013 sau splendidele ratări

47 Ronin. 

In preambul, am vazut vara asta la MNAR expozitia Imagini ale lumii trecătoare: Războinici şi poeţi, actori şi femei frumoase. Gravuri de Utagawa Kuniyoshi. Asteptarea a fost lunga – pana pe 2 ianuarie – pentru a vedea si ilustrarea hollywoodiana a legendei celor 47 de samurai “fara stapan”.

Imaginea, punerea in scena, costumele, distributia japoneza – subliniez japoneza –, “tablourile”, cireşii în floare - au fost la superlativ. Stampe in miscare. Este cu siguranta un film care mi-a facut multa placere sa-l vad si pe care il voi revedea de mai multe ori, asa cum mi-e obiceiul sa fac, atunci cand imi plac senzatiile pe care mi le ofera. Nu insa fara luciditate J

Scenaristii americani, cu siguranta la ideea neinspirata a regizorului sau producatorului, au fixat motivul intrigii in punerea sub vraja a Lordului Asano Naganori care numai din acest simplu motiv (provocat, fabricat si deci, exterior) alege sa atace pe timpul noptii “un oaspete neinarmat”. Victima a vrajii, Lordul Asano este agentul unei ofense impardonabile la adresa Shogun-ului in cinstea caruia toti subiectii de care vorbesc se aflau, in acea noapte, sub acelasi acoperis. Complicat? Abia incepe J

Interventie scenaristica ce trimite intriga intr-o zona foarte lejera si superficiala. Fara problematica, fara dileme. Fara continut. Pe Lordul Asano l-au apucat pandaliile intr-o noapte cu luna plina si a inceput sa-si atace oaspetii in timp ce dormeau… lame, lame de tot… nu stiu de ce nu au iesit deja japonezii pe strazi sa protesteze. Dar tot eu stiu de ce… pentru ca nu-si mai aduc aminte traditia. Nu o mai cunosc si iata-i la dispozitia “marketing-ului” american care serveste lumii acum o poveste fabricata.

Realitatea istorica este aceea ca Lordul Asano Naganori a atacat fatis - fara sa fie orbit de niciun fel de vraja -  un oficial al curtii Shogun-ului, Kira Yoshinaka, pe motivul clar ca acesta pretindea mita si cadouri (pretenţii dublate de o atitudine aroganta) in schimbul serviciilor cu care era investit la curtea Shogun-ul si care erau in datoria lui sa le ofere gratuit oaspetilor curtii, deci inclusiv Lordului Asano, un practicant fidel al strictei morale confucianiste. Un aparator al doctrinei, un moralist contra unui corupt, deci.

Ce mare subiect pe care se putea contrui o mare poveste. Si mai ales, o mare lectie. Pe care evident, americanii o ocolesc, o evita, sunt autisti in a o primi si a o oferi lumii prin aceasta productie. Sa inteleg ca americanii au rezolvat problema mitei in administratia americana? Ok, dar atunci de ce sunt egoisti si nu lasa lectia asta sa ajunga la cei care inca mai au probleme la acest nivel? …

Ducand intriga in zona vrajitoriei, va dati seama ca s-a ratat valoarea educativa a punerii in scena, s-a ratat recuperarea unor valori traditionale foarte sanatoase - ce este etic este si sanatos, pe termen lung (e dovedita chestia…), pentru orice sistem politic si administrativ. Intelepciunea nu-i este nici conturata, nici transmisa, nici receptata. Esec pe toata linia :)) 47 Ronin 2013 se indeparteaza flagrant de semnificatia curata, adevarata, a evenimentului care a dus la sacrificiul celor 47 de samurai.

Ca esecul cinematografic sa fie complet, in final filmului, Shogun-ul considera ca actiunea celor 47 de Ronini care are ca rezultat uciderea Lordului Kira este una conforma cu codul etic Bushido. Nimic mai adevarat. O actiune Bushido ar fi fost aceea de raspuns imediat, direct, al samurailor pentru apararea onoarei Lordului Asano. Adica imediat dupa ce acesta si-a facut sepukku la cererea expresa a Shogun-ului. Actiunea in forta a samurailor lui Asano, la un an de la moartea acestuia, este considerata - in perspectiva Bushido -  tardiva si ineficienta (ne-recuperatoare in sens traditional) – in Bushido nu este importanta uciderea adversarului ci raspunsul/reactia prompta, rapida, plina de curaj si determinata la actiunea acestuia. Adica reactia de corectare, nu de eliminare J

Deci tot istoric si tot adevarat, legenda celor 47 de Ronini este o frumoasa poveste de razbunare dar nu o poveste Bushido. Ca si a filmului despre care vorbim J

Dupa cum spuneam, cu siguranta o sa-l revad de cateva ori cel putin J, are o poetica splendida a imaginilor, insa tinand aproape consideratiile de mai sus. Il apreciez pe Keanu Reeves, dar a fost total nepotrivit pentru acest film - sunt sigura ca a fost ales din motive de marketing – pentru ca este mereu stangaci, nesigur, out of place.. (chiar daca trebuie sa faca rolul “corciturii”). 

In film veti recunoaste minunatii actori japonezi: Tadanobu Asano care l-a intruchipat magistral pe Genghis Khan in Mongol (2007, regia Sergey Bodrov), acum in rolul Lordului Kira, şi pe Hiroyuki Sanada, pe care l-am descoperit acum cativa ani in The Twilight Samurai (2002, regia Yoji Yamada), acum in rolul lui Oishi Kuranosuke.

Si inca ceva. Nu-i poate nimeni opri pe americani sa faca filme cu tematica japoneza? Sa-i lase pe ei, ca le fac muuuult mai bine =)))

P.S. Desigur exista si bile albe. Foarte albe. Le asez in totalitate in contul "japonez". De exemplu scena obtinerii sabiilor cu care vor duce lupta finala cei 47 de Ronini - calugarii cu fruntea la pamant, in fata lui Buddha si la final, fiecare dintre ei avand la crestet o sabie. Fara cuvinte. Ei bine, echipa de marketing a filmului nu a pus in circulatie nicio fotografie cu aceasta scena, in schimb apar intr-o veselie numai imagini cu Keanu Reeves :))

Beware (Be Where?!) of that!

Un binecunoscut profesionist în comunicare a fost invitat, aseară, la Moise Guran. Nu am văzut emisiunea în timp real, am anunţat-o decuvreme şi am plecat la Sala Palatului să mă dreg cu… Piticul Atomic :), Berezovsky şi, mai ales, cu Mahler – “Simfonia Renaşterii”. Eficient tratament, să ştiţi. 

M-am întors târziu, pentru că Mahler e Mahler şi sub bagheta Atomicului este şi mai Mahler. Mare mi-a fost mirarea când am găsit în news feed impresiile celor care au urmărit emisiunea lui Moise, înainte să mă pun să văd emisiunea înregistrată.

Unii rămăseseră fermi pe poziţii, însă m-a pus pe gânduri starea celorlalţi… Se “înmuiaseră în şoşoni” cu toţii, ca să folosesc o expresie simpatică.. Parcă pusese o vrajă peste public, mai ceva ca o zână bună. Şi mai, mai să i se dea dreptate într-un final. Am constatat o puzderie de reacţii, aproape pozitive. Citez câteva, fără să dau nume şi fără să insist asupra lor, pentru că le consider totuşi (SPER) trecătore:

-        -  “Şi-a făcut temele. S-a descurcat bine. Era de aşteptat. Fain duel.”, DAR îşi revine, salvator spre final… “Dacă nu ești atent pierzi contradicțiile.”. Bine că te-ai prins. Pentru asta te felicit! Aici e important să rămânem cu toţii, în ATENŢIE! Se aştepta cineva că va veni nepregătit? :)

-       -   “... este un tip inteligent şi cu vorbele la el. Pot înţelege faptul că nu este de acord cu noi, dar la faza cu 1% a pierdut definitiv puncte.”  – pe sistemul să-i dăm, totuşi, bila albă...

-        -   “Minutul 15. A degenerat puţin.” … Puţin?! :))

-        -   Ş.a. le recunoaşteţi voi...

Am luat de exemplu câteva reacţii – fără intenţia să generalizez - ale celor care ştiu sigur că au izbit pet-ul de asfalt la Universitate. Nu vă cert, pentru că-mi sunteţi foarte dragi, şi tocmai de asta vreau să vă fac atenţi asupra unor lucruri. Să vă aşezaţi pe funduleţ, tot ca la Universitate, să meditaţi şi să analizaţi ce vi s-a întâmplat ascultându-l pe Mr. C.

Este că are putere de fascinaţie şi de seducţie? Este că un pic, un pic acolo, a reuşit să vă “răsucească” şi să vă cucerească? Şi cât i-a trebuit? 35 de minute de emisie? Ba chiar mai puţin, dacă punem intervenţiile lui Moise. BEWARE (BE WHERE?!) of that!

Dacă vouă vi s-a întâmplat asta (în proporţiile de care vorbim,) gândiţi-vă ce efect are asta asupra echipei lui de creaţie, asupra oamenilor cu care lucrează şi cu care intră în contact zilnic. Este şi asta o stare de geniu. Dar geniul are de ales, nu?

Întorcând întâmplarea pe toate părţile, mi-am adus aminte de o mare lecţie pe care ne-a dat-o un fost profesor de la Ştiinţe Politice, dl. Ştefan Stănciugelu, în anii facultăţii. A venit într-o zi, la curs, pornit. Avea ceva, nu’ş ce. Şi ne-a luat direct: Ce categorie, dintre cele ce urmează, e mai uşor de manipulat: ţăranii, poliţiştii, intelectualii, muncitorii, şomerii…? (redau aproximativ…pentru că “trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri” J). Evident că noi, naivii, am zis-o-n cor: "Poliţiştii!" =))) Ei bine, NU, zis-a profu. Intelectualii, domnilor. De ce? Pentru că reacţionează/răspund la ARGUMENTE RAŢIONALE!!! It makes sense? Deci, ca să fii manipulat nu trebuie să fii prost, din contra :))… Un ţăran autentic, un om simplu de la ţară, e foarte greu de dus cu preşul. Un analfabet care analizează la bunul simţ şi e dus mai des la biserică şi-i căruia-i spune lui inima că ceva – ceva nu e în regulă, se apropie mai sigur de Adevăr decât de alţii mai şcoliţi (mea culpa, câteodată şi la mine!...). Ca să dau un exemplu haios al unui alt profesor de-al meu (de religie, în schimb): “Dacă-i arăţi unui ţăran un telefon mobil, te întreabă “Ce-i Drăcia asta?!”… Imediat ţi-o identifică!”.

Pe lângă lecţia asta de care am ţinut cu dinţii să nu o uit şi să trec prin ciurul ei absolut tot ce mi s-a întâmplat apoi viaţă, personal mi-am dublat norocul (ăla mic pe care-l am...) şi de o auto-disciplină de la care nu mă abat: sunt cerebrală şi raţională până la un punct. De la un punct încolo sunt atentă, liberă şi intuitivă. Păstrez partea analitică dar - atât cât îmi stă în putere - o folosesc şi o supun, cu ATENŢIE continuă, părţii intuitive. Mi-am dat voie să fiu aşa, mi-am educat şi încurajat sistemul de alegeri şi de decizie să meargă pe direcţia asta. Nu e nici uşor şi nici dat, aşa, din cer. Trebuie să munceşti un pic ca să ajungi la asta şi să lupţi permanent cu partea ta raţională. Iar în zona intuitivă nu poate intra decât, Direct, Adevărul. Câteodată e posibil să-l simţi fizic, cald şi împăciuitor în capul pieptului. Iar ceea ce nu întruneşte aceste condiţii-calităţi, nu intră. Simplu :) În momentul în care antenuţele mele SIMT ceva “abnormal in the System”, păi poa’ să vină mama şi tata argumentelor şi la mine tot “DANGER” scrie pe burtieră :)); se ridică-n mine un MărăştiMărăseştişiOituz şi “Pe aici nu se trece!”.

Şi cum să faci, totuşi, să nu te laşi prins în tentantele mecanisme argumentative, atât de perfecte, atât măiestrite în logica lor? Păi să iau un exemplu recent, primit de la Dalai Lama. În a doua săptămână de proteste de la Bucureşti, Dalai Lama se afla pe aci, prin bătătura Europei  (Lituania si Cehia, adică) şi oferea conferinţe, prelegeri publice, învăţături. Pe zi îl ascultam live, online, seara mergeam la proteste. Superbe zile, sincer vă spun.

Iată asupra a ceea ce avertiza Dalai Lama: IPOCRIZIA - “Saying nice things and doing wrong actions/making bad things” – scurt, simplu, cuprinzător; analiză la bunul simţ, la suprafaţa lucrurilor, nicidecum în profunzimea metafizică a lor. Dalai Lama a mers până într-acolo încât, într-una din conferinţe,  a “dat o palmă” Organizaţiei Naţiunilor Unite: toate  rezoluţiile ONU au numai cuvinte frumoase care nu valorează nimic atâta timp cât pacea nu este rezultatul lor – redau cu aproximaţie, din amintire...

… În fine, biblicul  “După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:16) - e unul dintre cele mai eficiente scuturi în faţa jongleurilor de cuvinte frumoase şi a formelor fără fond, scut în care şi eu îmi găsesc refugiul.

Mai jos, conferinţa lui Dalai Lama. Notez că pe parcursul conferinţei a atins nu numai problema diferenţei între declaraţii şi acţiuni concrete, ci a încurajat, ca întotdeauna, practica directă, efectivă a non-violenţei, punând în lumină “Puterea Adevărului” versus „Puterea Glonţului” / “The power of Truth vs. The Power of Gun” (dacă daţi căutare cu “Dalai Lama Forum 2000” veţi găsi toate intervenţiile publice ale lui Dalai Lama în turul European din septembrie).

În rest, să avem grijă de noi şi să avem îngeri tari!