Doina românească, “matricea muzicală a românilor” – cum o numeşte doctorul în muzică Grigore Leşe - a fost
inclusă, începând cu 2 octombrie 2009, pe lista Lista
Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitățiii UNESCO. O asemenea recunoştere şi
distincţie culturală la nivel internaţional ne onorează şi, în acelaşi timp, ne
investeşte cu o şi mai mare responsabilitate – aceea de a păstra intacte
valorile muzicale şi sentimentale conservate în doina românească şi de a le da
mai departe lumii întregi. Primind marca universalităţii, acest lucru ne obligă
la a nu ne limita, în acţiunile noastre de conservare a doinei, la graniţele
statului român, ci la a fi deschişi şi generoşi
în a cânta doina dincolo de graniţe, tuturor oamenilor, indiferent de naţiunile
din care fac ei parte. Ne aflăm, cu alte cuvinte, într-o fază de interculturalitate, de comunicare interculturală, în
care
Doina nu este numai a noastră, ci trebuie să o dăruim lumii întregi.
Un avantaj al doinelor româneşti este acela că, deşi
sunt cântate într-o limbă veche românească, ele reuşesc să sensibilizeze orice
ascultător, chiar dacă nu cunoaşte această limbă. Sprijinindu-se pe o
muzicalitate, sensibilitate şi armonie de excepţie, Doina “vorbeşte” oamenilor
direct la suflet, direct în
inimă.
Una dintre cele mai
frumoase doine păstrate în patrimoniul naţional al cântecelor tradiţionale ne-a
parvenit prin efortul şi inspiraţia compozitorului, dirijorului şi
folcloristului român George Vancu (n. 26 octombrie 1919, Lipova,
jud. Arad — d. 15 septembrie
1992, București)[1].
George Vancu a fost şi unul dintre
dirijorii
și
aranjorii Orchestrei de Muzică Populară Radio, muncă ce l-a adus foarte aproape
de folclor, de care s-a ocupat cu multă dedicaţie. De-a lungul anilor a reuşit să culeagă, să transcrie, să armonizeze,
orchestreze, dirijeze și
să înregistreze peste 3000 de piese populare româneşti, culese din din Banat (zonele Radna,
Făget, Lipova), din Valea Vişeului, Valea
Izei, Valea Marei și întreaga zonă a
Maramureşului.
O adevărată comoară naţională de folclor.
Iar bijuteria folclorică la care doresc să fac
referire aici este o prelucrare pentru patru voci a unei doine culese din zona
Maramureşului: “Cântec
de dor”-
numit simplu, general aproape şi universal valabil pentru sentimentele pe care
le simt tinerii copleşiţi de iubire
şi mai ales de distanţa care intervine, inevitabil uneori, în această iubire:
De-aici pân’
la badea meu
Nu-i nici deal,
nu-i nici părău
Numai singur dorul meu
Nu-i
nici deal, nu-i nici cărare
Numai dorul meu cel mare
Dorul meu bade şi-al tău
De s-ar face pod mereu
Ca să treacă doi cu doi
Şi noi bade amândoi..
În primele patru
versuri ni se prezintă direct amploarea, dimensiunea marelui Dor şi unicitatea
sentimentului care uneşte şi topeşte până şi datele geografice. Ambianţa
naturală în care se înfiripă iubirea este complet negată, anulată de
imensitatea Dorului – NU-i nici deal,
NICI părău (izvor),
NICI cărare.
Toate cele exterioare se reflectă în oglinda interioară a inimii îndrăgostite,
iar cel îndrăgostit absoarbe şi trăieşte numai în interior “Lumea”
în care fiinţează. Se bănuieşte o anumită pierdere în
iubire, în nebunia iubirii, însă nu până la capăt, pentru că îndrăgostitul îşi caută
rapid salvarea.
Dorul meu bade şi-al tău
De s-ar face pod
mereu...
Doina nu este numai
plânset şi căutare a celui absent. Este şi dorinţă de rezolvare, de întâlnire a
celor două capete/picioare ale Podului metaforic, imaginar, peste care vor păşi fericiţi
amândoi şi pentru totdeauna (“mereu”) în stâmpărarea şi împlinirea cosmică a Iubirii.
Ca să treacă doi cu doi
Şi noi bade amândoi...
Aici se regăseşte
şi motivul Nunţii Cosmice, atât de des întâlnit în lucrările folclorice
româneşti în doine, cântece şi balade – realizarea Unităţii în Doi, prin
alăturarea celor separaţi şi incompleţi.
Cântecul de Dor
murmurat de îndrăgostiţi devine o rugăciune legănată a sufletului care îşi
caută alinarea, liniştea şi pacea, tulburate de distanţă şi incertitudini. Şi
poate deloc întâmplător, linia melodică a sopranelor se aşează încă de la
început pe isonul altistelor, aşa cum se cântă în minunatele monodii bizantine.
Nu este exclus, deci, ca această doină să se fi desprins încă de la început
dintr-o rugăciune cântată în biserică. Şi iată cum, făcând un transfer de
sacralitate, sentimentul de Iubire este purificat şi sfinţit, este ridicat la
nivel spiritual şi este înnobilat de puritatea, respectul şi smerenia rugăciunii.
Şi astfel, se întoarce Doina de acolo
de unde a plecat (din rugăciune), îmbogăţită de împlinirea ridicată în Cer a
Podului realizat de cei doi îndrăgostiţi fără nume (anonimi).
Cântată în
biserică, în faţa unui public străin de cuvintele pe care le conţine, acest
Cântec de Dor lasă mereu impresia rostirii unei rugăciuni. Şi acesta cred că
este bagajul “genetic” universal pe care ni-l dăruieşte Doina: un limbaj
muzical care poate fi înţeles de la
suflet la suflet, în adâncimea lui, acolo unde limbile amestecate ale lumii
trebuie să tacă pentru că nu mai sunt de ajutor. Dincolo de diferenţele lingvistice
sau cultural-geografice, acolo, în spaţiul vast al sufletului, la nivelul cel
mai profund şi cel mai delicat “vorbeşte” (pe înţelesul tuturor) Doina prin cântecul inimii.
În simplitatea şi
sensibilitatea ei, Doina culeasă de George Vancu este unică şi în acelaşi timp
universală.
Am ales să scriu
despre Doina noastră pentru nu trebuie să uităm aceste valori autentice
româneşti, trebuie să le scoatem cât mai des la lumină, să le cântăm cu mândrie
şi cu bucurie în faţa Lumii:
„Cred că un popor care îşi uită tradiţiile
este în pericol de a se nărui spiritualiceşte. De aceea cred că pentru fiecare
dintre noi întoarcerea la obârşii este obligatorie. Cred în forţa mistică şi de
creaţie a poporului meu. Cred cu tărie că menirea mea în această lume este
să-mi înnobilez strămoşii prin cântec.”(Grigore Leşe)[2]
Cântecul de dor cules de George Vancu
a fost rearmonizat de dirijorul Voicu
Popescu care i-a atribuit şi un text dintr-o culegere a lui Lucian Blaga. Ascultaţi
minunea în interpretarea Corului SOUND şi lăsaţi sufletul să se aşeze la locul
lui.
[2]
Grigore Leşe invitat în emisiunea
„Înapoi la argument” realizată de Horia Roman Patapievici: https://www.youtube.com/watch?v=SMR0dx-Yzh4&feature=youtube_gdata_player
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu