marți, 11 septembrie 2012

Zilele Europene ale Patrimoniului scot la lumină patrimoniul ascuns din 51 de ţări participante



 Peste 20 de milioane de vizitatori vor avea acces liber, în cursul lunii septembrie, de  la mii de situri rar deschise publicului, informează site-ul reprenentanţei Comisiei Europene din România. În peste 50 de ţări europene sunt organizate, în luna septembrie a fiecărui an, evenimente speciale dedicate patrimoniului cultural comun şi diferit din ţările Uniunii.

„Zilele europene ale patrimoniului oferă oamenilor o oportunitate minunată de a descoperi comori culturale care se află adesea extrem de aproape de locuinţele lor, dar a căror existenţă le este, poate, necunoscută, în vreme ce alte astfel de comori sunt rareori accesibile publicului. Prin faptul că îşi deschid ușile, aceste situri ne deschid ochii şi minţile spre patrimoniul cultural comun şi diferit care constituie bijuteria coroanei europene”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret.

O mare varietate de evenimente vor atrage atenţia publicului: de la „patrimoniul ascuns” al Franţei şi arhivele de la Leeds ale lanţului de magazine Marks & Spencer, celebru pentru lenjeria intimă şi sandvişurile sale, la exemple ale îndelungatei poveşti de dragoste, care datează din epoca neolitică, dintre Germania şi cherestea, în toate formele pe care le poate lua acest material. La Bruxelles este celebrată „Artei construcţiei”, unde sunt puse în valoare progresele inginereşti şi tehnice ce au permis evoluţia arhitecturii de-a lungul secolelor.
Numeroase ţări europene organizează evenimente comune care valorifică dimensiunea europeană a Zilelor Patrimoniului European: Spania, Ucraina, Moldova şi Georgia au creat un site internet care va lega muzeele dedicate vinului din întreaga Europă; Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Slovenia, Franţa şi Belgia lucrează împreună la producerea unui eveniment dedicat schimburilor de experienţă între tineri şi educaţiei privind patrimoniul naţional şi european.

În cadrul aceluiaşi mare eveniment european are loc un concurs de fotografie „Wiki loves monuments”, desfăşurat în 21 de ţări europene. Concursul are ca scop mobilizarea publicului în a descoperi semnificaţia culturală, istorică şi ştiinţifică a vecinătăţii ţărilor participante.

Forumul Zilelor Europene ale Patrimoniului, a V-a ediţie, se va desfăşura la Nicosia, Cipru, în perioada 14-16 octombrie, în prezenţa comisarului european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, Androulla Vassiliou. Lucrările forumului vor fi centrate pe rolul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în facilitarea accesului la patrimoniul cultural şi rolul acestor tehnologii în conservarea patrimoniului cultural.

Despre Zilelor Europene ale Patrimoniului
Lansate în 1985, Zilele Europene ale Patrimoniului au fost organizate începând din 1999, ca iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Consiliului Europei. Cele 50 de ţări semnatare ale Convenţiei Culturale Europene iau parte la Zilele Europene ale Patrimoniului şi oferă publicului posibilitatea de a vizita noi comori culturale prin deschiderea unor situri sau clădiri istorice care sunt, în mod normal, închise publicului. Evenimentele culturale din cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului aduc în prim-plan meşteşugurile şi tradiţiile, arhitectura şi arta locale. Scopul acestor acţiuni este totodată promovarea înţelegerii reciproce între cetăţenii europeni.