duminică, 14 decembrie 2008

SAMARIA (2004)




SAMARIA (2004)
Regizor: Kim Ki-duk

Pentru o mica parte dintre cititori semnatura lui Kim Ki-Duk pe regia unui film ar fi o suficienta recomandare si "recenzia de film" s-ar putea opri aici. Dar scopul meu vizeaza privitorii care inca nu l-au descoperit pe Kim si care sunt privati inca de atmosfera vizuala cu totul speciala si viziunea regizorala exceptionala pe care filmele acestuia o degaja.

Am ales SAMARIA pentru ca este un film sangeros fara a fi hollywoodian; pentru ca doare la fiecare replica si respiratie a personajelor; pentru ca ne pune fata in fata cu principiile noastre, asa-zis pure si pudice si ne face sa rosim (jenat si vinovat) cand avem rapidul impuls de a ridica piatra si a lovi, gandind cliseic si pre-judecandu-i personajele si actele acestora.

Am ales SAMARIA pentru ca este o induiosatoare si cruda poveste despre iubire si despre intimitatea ei. O poveste calda - si in acelasi timp dura - a celor care aleg sa iubeasca intr-un mod special si condamnabil de catre conventionalul societatii din care fac parte; care aleg sa iubeasca "murdar", amintindu-ne vechiul principiu biblic al samaritencei: ea care isi intinde mainile cu apa rece si buna calatorului insetat, chiar daca actul ei poate fi oricand condamnabil – atat de catre familia/neamul/tribul din care ea face parte, cat si din partea barbatului care primeste darul ei (beneficiar si potential judecator in acelasi timp..).

SAMARIA trimite nu numai la pilda biblica dar reia explicit – intr-o replica memorabila – principiul care este motorul actelor "condamnabile" ale inocentei Jae-Young; o naiva frumoasa a lumii de azi care se prostitueaza curat, intr-un act de iubire si daruire care frizeaza acceptabilul, posibilul, normalul, moralul si socialul contextului cotidian in care traieste.

Dupa genericul final al filmului ramai obsedat pentru mult timp de intrebarea: este mai vinovata (si, implicit, mai condamnabila) ea , Yeo-Jin (care preia misiunea prietenei sale..) - pentru ca se prostitua inocent, jignind orgoliul si statutul tatalui, investit cu epoletii unei meserii "onorabile" - sau el, tatal ? – care se simte indreptatit sa-si ucida sotia ..si tot ceea ce intra in cadrul sau interes (iubitii fiicei - cautatori si cumparatori ai iluziei iubirii) si care nu raspundeau principiilor egotice dar "curate" si "puritane" in spiritul carora acesta fusese educat si indoctrinat...

In SAMARIA ne intalnim cu alegerile noastre (oricare ar fi acestea..), cu consecintele lor, re-evaluand tot ceea ce ne-a condus catre ele; re-configuram traseul, re-inventam principiile; punem altfel intrebarile; punem alte intrebari; sau nu mai intrebam nimic. Si construim, piatra cu piatra, un alt drum pe care re-invatam sa ne con-ducem visele.

*con-ducem ...in sens de a (ne) duce impreuna visele.

Mai mult despre Kim Ki-duk http://koreanfilm.org/kimkiduk.html

vineri, 28 noiembrie 2008

Concert de colinde dedicat Zilei Internationale a Cantului Coral



Studioul de concerte „Mihail Jora”
9 decembrie, ora 19:00,
găzduieşte concertul

DUPĂ DATINI, COLINDĂM


concert dedicat

ZILEI INTERNAŢIONALE A CÂNTULUI CORAL

Participă

CORUL DE COPII RADIO
dirijor: Voicu Popescu

Grupul de muzică bizantină „Anton Pann”dirijor: Constantin Răileanu

Corul „SOUND”

dirijor: Voicu Popescu

Corala camerală mixtă “I.C.Danielescu” din Ploieşti
dirijor: Valentin Gruescu

Corala bărbătească ortodoxă “Te Deum Laudamus”dirijor: Dan Mihai Goia


Eveniment iniţiat de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale – IFCM


În fiecare an, în a doua duminică din decembrie, milioane de oameni din toate colţurile lumii se unesc într-un singur suflet prin unica şi invizibila legătură creată de cântul coral.

Evenimentul a fost lansat în anul 1991 de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale, la iniţiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela. Dacă anul trecut, aproximativ 200.000 de corişti din aproape 30 de ţări şi-au unit glasurile, organizatorii şi-au propus ca în 2008 să fie implicate 70 de ţări.

În România, Ziua Internaţională a Cântului Coral a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000 când, la iniţiativa Fundaţiei Culturale „Sound”, în douăsprezece localităţi s-au desfăşurat impresionante manifestări corale. Concepută ca o incercare de sensibilizare a opiniei publice prin forta unificatoare a cântului coral, sărbătoarea prilejuieşte artiştilor profesionişti şi amatori români, intrarea în marea familie a celor care cred în pace şi întelegere, refuzând discriminarea, singuratatea, instrăinarea şi orice barieră de comunicare.

alte detalii pe
www.ifcm.net

Biletele au pretul de 7 ron si se gasesc la casa de bilete a Radiodifuziunii Romane din Str. Gen. Berthelot nr. 60-64 (intre orele 12.00-19.00)

marți, 18 noiembrie 2008

ELECTRO Atheneum

"Fost de dimineata la Ateneu, la un concert de muzica gregoriana si muzica electronica uau!

Adica, corul SOUND si Catalin Rulea (solistul de la Pixels si coordonatorul simultan al Centrului de Introspectie Vizuala - care a facut Ars Telefonica, si Roolytoons Creativelaboratories) acest omniprezent muzicalo-cultural, au pus de-un mix. Hot fuzz man!

Corul (cu obisnuitele rochii lungi, fete pure si figuri oarecum tepene dar frumusele in cumintenia lor de ingeri muzicali) canta melodii (corale go figure) din sec. XIII. Catalin Rulea si tobosarul (caruia ii uit numele, ce urat din partea mea, dar tare si el) bagau beaturi si niste sunete foarte jean michel jarre-ish, cu putintel prea mult synth dinala adevarat si cam mult zgomot de valuri. Si vocisoarele de ingeri se cam pierdeau intr-o mare electro.

Asta doar ca sa fiu rea, pentru de fapt mie mi-a placut intreaga chestie destul de mult. In primul rand, combinatia suna foarte bine (desi putea suna si mai bine) si era extraordinar sa vezi cum trupusoarele corale incep sa tina ritmul mai cu patima si cum dirijorul si el se zbantuia putin stanjenit dar enjoying himself, ca sa nu mai vorbim de oamenii din sala (publicul obisnuit al ateneului + tinerimea in minoritate) dadeau si ei din cap ever so slightly. O imagine draguta in incongruenta ei."......

Mai mult aici .. http://publik.ro/blog/?p=707

duminică, 9 noiembrie 2008

Despre Munca



"Munca trebuie facuta cu o atitudine creativa - niciodata in scopul unui castig egoist, ci pentru sansa de a avea o lume mai buna pe care ne-o ofera.

Cei care muncesc cu gandul la rasplata traiesc in viitor; isi pierd obiceiul de a trai aici si acum, singurul loc unde poate fi gasita fericirea adevarata.

Munca trebuie facuta intotdeauna cat mai bine cu putinta - nu din autoamagire, ci in semn de multumire pentru darul vietii, luminii soarelui, apei si aerului - si in semn de multumire pentru puterea data noua de Dumnezeu pentru a le fi de folos semenilor nostri."

(din "Afirmatii pentru autovindecare", J. Donald Walters, editura Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008, pag.30)



"Cu totii vrem sa ne imbunatatim performantele la locul de munca si sa ne imbogatim mediul de lucru, adaugand mai multa insemnatate, scop, bucurie si legaturi umane profunde. Vrem ca locul de munca sa fie un spatiu care sa ne inspire, unde sa ne descoperim acea deschidere creativa deplina pentru valorile noastre cele mai profunde si pentru viziunea cea mai inalta. Care sunt aceste valori? Haideti sa privim in interior, in interiorul sufletului nostru, pentru a gasi aceste raspunsuri.

Daca vrem sa intrebuintam cuvantul suflet, intr-un context de afaceri, ar fi mai bine sa-l definim. Astfel, acest cuvant simplu, considerat adesea a fi abstract, ezoteric si inaplicabil, ar putea da nastere la confuzie, indoiala si poate chiar cinism. Exista multe definitii pentru suflet, unele mai precise decat altele, exprimate de sistemele de credinta de natura religioasa, spirituala si metafizica. Pentru mine, cuvintele suflet si spirit se refera la principii vitale, sau la forta animatoare din interiorul tuturor fiintelor vii.

Cuvantul suflet se refera la acele clipe extraordinare de transcendere a sinelui, in care experimentam comuniunea cu intreaga existenta, in care descoperim ca suntem intim legati cu totul si cu toate. Sufletul evoca o dimensiune existentiala ce ne inunda cu iubire micile noastre barci si le poarta in larg, acolo unde exista doar tacere, evlavie si minunatie.

Cum putem integra aceste experiente elevate ale sufletului, aceste clipe radicale de traire intensa, avand inca simturile sinelui in lumea noastra obisnuita? Cum poate munca noastra sa ne hraneasca sufletul si cum poate sufletul sa ne hraneasca munca? Cum putem intrupa si demonstra valorile sufletului, la locul de munca, unde atat de multe sisteme de valori ne cer sa fim loiali? Ce implicatii are in viata noastra angajarea sufletului in activitatile noastre?

Iata cateva lucruri pe care le-am descoperit.

Sufletul presupune relatie. Asta inseamna ca traim o legatura reala si vie cu ceilalti si cinstim acest lucru prin faptul ca o tratam cu respect, bunatate, compasiune si demnitate.

Sufletul presupune ascultare. Inseamna ca ne cream o atitudine de deschidere, curiozitate si rabdare, astfel incat sa putem auzi cu adevarat si sa intelegem ceea ce spun ceilalti.

Sufletul presupune frumusete.Asta inseamna ca actiunile noastre trebuie sa pastreze frumusetea naturala a vietii, in toate manifestarile sale. Asta inseamna ca, astfel, nu vom mai distruge, polua, deteriora sau degrada nimic, nici o expresie a vietii.

Sufletul implica adevar. Asta inseamna ca trebuie sa spunem intotdeauna adevarul, sa fim raspunzatori de faptele noastre si sa fim cinstiti unii cu ceilalti si cu comunitatea din care facem parte. Inseamna ca vom deveni cinstiti si transparenti in actiunile noastre.

Sufletul implica echilibru si armonie. Asta inseamna ca trebuie sa ne punem in ordine prioritatile si sa alocam la fel de mult timp evolutiei personale, familiei noastre si comunitatii in care traim, acelor scopuri si activitati care ne imbogatesc intreaga viata. Acceptand nevoia de echilibru, nu vom forta nota si nu vom fi lacomi, nu vom sacrifica integritatea acestui moment, pentru o promisiune viitoare.

Sufletul implica universalitate. Asta inseamna ca impartasim cu totii anumite valori fundamentale. Ce vrem cu totii? Toti vrem sa fim apreciati, acceptati, sa ii ajutam in mod pozitiv pe ceilalti. Vrem sa simtim ca activitatea si vietile noastre creeaza o schimbare pozitiva. Vrem sa oferim, sa servim, sa fim motivul fericirii si al bunastarii altei persoane. O sigla binecunoscuta ne reaminteste sa ne punem in serviciul celorlalti, prin cuvintele: Realizati acte intamplatoare de bunatate.

Sufletul implica inspiratie si pasiune profunda. Asta inseamna sa traim si sa muncim cu daruire, insufletiti de ceea ce iubim cu adevarat. Daca vom urma indemnul inimii la serviciu, nu va mai trebui sa fim motivati de un truc ieftin de management ca sa dam tot ce avem mai bun in noi. De dragul iubirii si al pasiunii, inima noastra ne va cere intotdeauna sa oferim tot ce avem mai bun in noi. Nu vom mai avea nevoie sa fim mituiti. Entuziasmul, cooperarea si angajamentul sunt insemnele unei vieti traite din tot sufletul.

Sufletul implica bucurie. Asta inseamna ca lucram din bucurie, cu bucurie si pentru bucurie. Acesta nu este un principiu Pollyana (numele eroinei din romanele pentru copii scrise de autoarea americana, Eleonor Hodgman Porter, folosit in prezent pentru a descrie o persoana exagerat de optimista.n. t.), deoarece am convingerea ca tot ceea ce facem in viata, realizam de dragul bucuriei. Haideti sa fim cinstiti: nimanui nu ii place sa munceasca intr-o atmosfera plictisitoare, depresiva si trista. Faceti-va din bucurie un etalon: daca bucuria este prezenta, lucram corect si bine. Daca nu, facem lucrurile aiurea si ar trebui sa luam o pauza ca sa intelegem cum sa le indreptam. Imaginati-va cum ar fi o verificare a eficientei la locul de munca, unde unica intrebare sa sune cam asa: Va rugam, estimati cantitatea de bucurie pe care o aveti, pe o scara de la 1 la 10.

Sufletul implica depasirea limitelor conventionale. Asta inseamna ca ar trebui sa riscam si sa impunem cu indrazneala idei noi, maniere inedite de abo rdare a vechilor probleme. Asta inseamna ca ar trebui sa ne dezvoltam mintea, trupul si spiritul in asa fel, incat sa straluceasca de creativitate si forta inovatoare. Fiind constienti de acest lucru, primim cu bratele deschise cutezanta, diversitatea si initiativa. Ne deschidem spre evolutia si invatarea continua; si nu numai de dragul profitului, ci pentru a fi fiinte umane creative si dinamice.

Sufletul presupune claritate si constienta. Asta inseamna sa vorbim si sa actionam in mod constient si cu constiinciozitate. A fi constient inseamna a percepe acele impulsuri, motive si intentii care ne imping inainte. Constientizarea reprezinta intelegerea permanenta a motivului si a intentiei. Este o aliniere echilibrata intre gand, cuvant si actiune. Constienta presupune sa fim in fiecare clipa intr-o legatura profunda cu gandurile si emotiile noastre. Constienta inseamna ca putem vedea ce se intampla, efectiv, in jurul nostru, nu doar propriile noastre fantezii proiectate si idei despre ceea ce se intampla. A fi constient inseamna a te angaja intr-un proces continuu de cercetare si descoperire de sine, de iluminare a acelor aspecte intunecate ale subcontientului nostru care ne influenteaza deseori fara sa ne dam seama.

Iata cateva lucruri la care ma refer atunci cand spun suflet si unele aspecte ale implicarii sufletului la locul de munca, asa cum le vad eu. Nu propun o formula exacta, pentru ca fiecare persoana are datoria de a da o expresie autentica sufletului sau.

Dar cred, cu toata inima, ca trebuie sa vorbim mereu despre suflet, sa-l eliberam, sa-l hranim, sa-l recunoastem si sa-l recompensam. In acest fel, ne putem debarasa de plictiseala, putem lucra cu tot sufletul si ne putem respecta societatea.

Pentru reflectie personala

Cum ati defini cuvantul suflet? Aceasta definitie se bazeaza pe ceea ce au spus altii, pe ceea ce ati citit, sau pe propria experienta? Faptul ca sunteti constienti de sufletul vostru va influenteaza alegerile si deciziile in viata? Ati discutat vreodata despre suflet cu colegii la locul de munca? Cum va simtiti atunci cand sunteti constransi de catre slujba voastra sa spuneti sau sa faceti ceva ce intra in contradictie cu ceea ce stiti voi despre suflet? Cum reconciliati aceasta contradictie? Ce frici ies la suprafata atunci cand intentionati sa fiti complet autentici si in concordanta cu intelepciunea sufletului vostru? Cum le tratati?


din cartea Pune suflet in ceea ce faci
de Robert Rabbin (Editura For You, Bucuresti, 2007)

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Concert Butterflies In My Stomach

Concert de muzica gregoriana si muzica electronica la Ateneul Roman












Filarmonica «George Enescu»
Stagiunea educativă

prezinta la Ateneul Roman concertul
CÂNTUL GREGORIAN
- origini si noi ipostaze -

participă:

Corul SOUND
al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti

şi

CREATIVELABORATORIES
Cătălin Rulea - instrumente electronice
Alexandru Buzea – percuţie

dirijor şi comentator
Voicu Popescu

Duminica, 16 noiembrie, ora 11.00, la Ateneul Roman, va avea loc un concert de muzica gregoriana si muzica electronica, intr-un asamblaj inedit si provocator pentru lumea muzicii contemporane romanesti. Protagonistii acestui special eveniment musical vor fi corul SOUND si Catalin Rulea (membru al trupei electro The Pixels).

«Asamblajul» prezentat cu aceasta ocazie la Ateneul Roman face parte dintr-un proiect-pilot mult mai amplu, initiat de Fundatia Arhitext design cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» – Bucureşti, cu Centrul de Studii de Arhitectură Vernaculară de la Dealu Frumos şi Asociaţia PEPLUSPATRU din Bucuresti.

Proiectul a fost gandit sa faciliteze crearea unor evenimente artistice care isi propun sa exploreze raportul dintre arte si implicarea sociala a acestora. Conceptul-liant propus pentru realizarea acestui scop este cel de «asamblaj» (Gilles Deleuze) – termen ce ilustreaza nevoia de conectare a diferitelor zone artistice, in scopul de a genera o propunere culturala unitara si complexa, implicand totodata artisti, dansatori, muzicieni, arhitecti, teoreticieni ai culturii, urbanisti, regizori sau scenaristi.

Evenimentul atrage prin noutatea si originalitatea performantei – fiind unic pentru contextul artistic si muzical romanesc – si are la baza o compozitie muzicala gandita de Catalin Rulea (The Pixels) impreuna cu corul SOUND, condus de prof.-dirijor Voicu Popescu.

Din programul concertului:

Corul SOUND al Casei de Cultura a Studentilor din Bucuresti

1. Tourdion – anonim, cca. 1500

Cantari monofonice sacre

2. Kirie eleison – cant gregorian (intrare)
3. Pripeala – Filotei Monahul, Cozia, cca. 1400
4. Ave Maria – cant gregorian
5. Salve regina – cant gregorian
6. Polorum regina – Spania sec. XI
Solisti: Petruta Pacuraru, Alexandru Damian, Camelia Ducaru

Ars Nova, sec. XIV
7. Virgo splendens – anonim, Spania
8. O spes mea cara (lauda di anonimo) – Spania

Sec. XV – XVI
9. Pavane – Thoinot Arbeau, 1530

Sec. XX
10. Benedic, anima mea – Dominique Gessney Rappo
11. Eli, Eli – György Deak Bardos
12. Romanita si Junii, buni colindatori – Sabin Pautza

si muzica electronica in conceptia lui Catalin Rulea (The Pixels), avand la baza lucrari din sec XIII - Ars Antiqua:

13. Fulget Dies – anonim, Italia
14. Verbum Patris hodie – anonim, Italia, Firenze
Sonet vox ecclesiae – anonim, Italia, Cividale del Friuli
15.Procedentem sponsum – anonim

«Muzica moderna si contemporana valorifica toate spatiile (epocile creatoare) mentionate mai sus si recurge la iesirea in zone neconventionale. In plan muzical, experimentul de «Asamblaj», desfasurat initial la Dealu Frumos din judetul Sibiu (5-7 septembrie 2008), desi a venit sa redea muzicii unul din spatiile sale initiale (biserica fortificata), a adus totodata - prin combinarea unor genuri consacrate istoric cu un gen rezultat din evolutia sistemelor de comunicare prin progress tehnico-stiintific - un mod de prezentare care provoaca stari artistice simultane, din care spectatorul poate selecta ceea ce ii si este accesibil.

Astfel, depasind ceea ce teoreticieni muzicii au reusit sa intrevada pana la un anumit timp ca posibilitate de combinare, «gregorianul progresiv» prezentat in acest concert, - construit prin indelungi si unice (ca productii) repetitii – apare ca un produs inefabil, irepetabil si datator de noi orizonturi in evolutia genurilor muzicale.» (Voicu Popescu)

Corul SOUND a luat fiinta in anul 1994, ca formatie corala mixta a Casei de Cultura a Studentilor din Bucuresti, avand in componenta sa studenti si absolventi ai diverselor facultati bucurestene. Repertoriul este creat pentru a atrage un public cat mai larg si se structureaza pe lucrari din patrimoniul romanesc si international. Ansamblul parcurge epoci de la muzica medievala la creatii contemporane si abordeaza cu succes lucrari din zona divertismentului muzical, avand la activ numaroase premii obtinute in concursuri corale nationale si internationale. Anul acesta corul SOUND s-a intors de la editia a V-a a WORLD CHOIR GAMES – Graz, Austria 2008, cu o medalie de aur si una de argint la sectiunile 'Coruri de Camera' si 'Folclor a cappella'.

Catalin Rulea este membru al trupei electro The Pixels (Bucuresti) si coordoneaza programul Centrului de Introspectie Vizuala din Bucuresti, dedicat muzicii contemporane experimentale; coordoneaza de asemenea proiectul muzical continuu - Roolytoons Creativelaboratories.

Va asteptam sa luati parte la acest inedit eveniment artistic si pentru detalii suplimentare va rugam sa contactati:


Fundatia Culturala SOUND
Str. Tincani 10, bl. F13, sc. 2, ap. 40
Sector 6, Bucuresti
Fax: +4 021 745 66 73
Mobil: +4 0722 353 191

Pretul biletelor este de 5 ron si se gasesc la casa de bilete a Ateneului Roman.

duminică, 12 octombrie 2008

SOUND (Grup Coral)


In anul 2004 printr-o succesiune fericita de evenimente am ajuns s-o cunosc pe Laura, altista in SOUND, si care m-a invitat la un concert al corului desfasurat la Casa Studenteasca. Sala de la parter, cu canapele rosii, foarte primitoare si luminata discret. Concertul incepuse la ora 18.00. Am intarziat ..am intrat incet in atmosfera calda si misterioasa pe care cei din Sound deja o creasera in sala. Nu pot descrie ce energie vibra in jurul meu ..vibra mocnit ..cuminte si primitor, aproape «familiar».

M-am asezat pe una dintre canapele, undeva in spate, incercand rapid sa-mi adaptez starea interioara la ceea ce se intampla acolo. In cateva minute pluteam printre sunete, la unison cu sound-istii – sufleteste, ei, atunci, au reusit sa ma translateze, din zgomotul si haosul de afara, intr-o lume pe care eu o intalnisem numai in basmele din copilarie.

Dintre toate piesele care s-au cantat acolo, mi s-a imprimat pe suflet Doina ..eram invaluita de o placuta confuzie si fiecare celula a mea zburda intr-o fericire neinteleasa si neasteptata (cred ca asta simte fiecare ascultator cand asculta Doina noastra – o neliniste, arhaica, venita de undeva din inceputurile de lume, amestecata cu un sentiment de regasire fericita in dor ..dorul acela pe care nimeni nu-l poate defini).

Dupa concert, imi amintesc de expresiile luminoase ale sound-istilor care primeau felicitarile in foyer-ul Casei Studentesti. Am vazut in ochii lor sclipirea unui sentiment pe care eu nu-l cunoscusem pana atunci – sentimentul familiei muzicale si spirituale, neaos-romanesti, in care iti poti implini aspiratiile, pe verticala, ale spiritului talentat si nelinistit care zace in tine. D-l profesor-dirijor Voicu Popescu m-a invitat deschis si hotarat la repetitii (asa cum o face intotdeauna, cu toti cei care sunt cautatori de comori muzicale): «Tocmai avem nevoie de soprane! Va asteptam la treaba!»

De atunci Sound a devenit familia mea muzicala si spirituala, iar Casa Studentilor (Preoteasa) ..o casa in sens de «acasa» – pentru noi, cei care avem nevoie de adapost cultural si indrumare artistica.

P.S. pentru mine SOUND inseamna, pe scurt:

S - Spirit si Sensibilitate
O - Oaza de libertate si de bucurie
U - Unda (rotunda :)) a sunetelor si vibratie la unison a sufletelor
N - Neastampar si nazuinta
D - Doina, Drag si ..Dor :)



Mai jos va redau cateva dintre piesele cantate de noi, in montajul si straduinta colegului nostru din SOUND, Alexandru Damian - bas-bariton, fotograf si june publicist foarte talentat (vezi The Music in Photography http://alexandrudamian.blogspot.com/ )

«Ma luai, luai» de Tudor Jarda

video


«Ave Maria» de Javier Busto

video

«Cimpoieriereasa» de Gheorghe Danga

video

"Pavanne" la World Choirs Games, Graz-Austria 2008

video

"Tourdion"

video

"Steal Away"

video

miercuri, 1 octombrie 2008

Idiot versus Cetăţean



Provocarea învăţării democraţiei (din lucrarea de diplomă a subsemnatei...)


Walter Parker în Teaching Democracy (2003) teoretizează conceptul cetăţeniei democratice şi al pedagogiei acesteia. În baza acestei teorii, Walter Parker încearcă să revalorizeze sensul cuvântului idiot care la origine desemna un stigmat aplicat celor care, în Grecia antică, nu dădeau atenţie treburilor publice şi nu se implicau în rezolvarea problemelor cetăţii. Idioţii erau animaţi numai de interesele private şi personale.


Lucrarea Teaching Democracy defineşte, din capul locului, pe idiot – ca fiind în opoziţie totală cu cetăţeanul. Idiotul este descris ca o persoană centrată pe sine şi ca nefiind conştient de faptul ca „auto – suficienţa sa este pe deplin dependentă de comunitatea din care face parte“[1]. De asemenea, el subliniază faptul că „idioţii sunt idioţi tocmai din cauză că sunt indiferenţi faţă de condiţiile şi contextul în care îşi manifestă libertăţile“[2].


În opoziţie cu idiotul, cetăţeanul îşi asumă o identitate publică, înscriindu-se într-o reţea de reciprocitate şi, acţionând în consecinţă, el participă activ la binele societăţii. Parker aduce în discuţie şi studiul realizat de către Edward Banfield în 1958 - The Moral Basis of a Backward Society[3].


Organizarea socială a unei comunităţi cercetate din sudul Italiei putea fi numită pe drept cuvânt una ...idioată. Nu existau nici un fel de asociaţii şi nu era organizată nici un fel de acţiune pentru întâmpinarea anumitor situaţii critice sau pentru rezolvarea unor urgenţe majore. Nu existau: nici spital, nici ziar local, nici asociaţii agricole – numai o şcoală cu cinci clase primare. Localnicii se plângeau foarte des datorită nemulţumirilor cotidiene dar, observa cercetătorul, nu faceau nimic pentru a schimba situaţia.


Edward Banfield precizează că singura formă de asociere identificată în comunitatea cercetată se rezuma la familia nucleară. El mai subliniază că incapacitatea localnicilor de a-şi rezolva situaţiile criză era consecinţa clară a faptului ca aceştia erau total refractari la ideea de asociere în afara propriilor familii[4].


Parker numeşte acest tip de idioţenie drept „familism amoral“, scopul acestuia fiind acela de a „maximiza avanatajele materiale şi pe termen scurt ale familiei nucleare“[5]. Soluţia pe care o propune Parker pentru a evita să ducem o existenţă idioată este susţinută de un angajament ferm: noi, cetăţenii, avem obligaţia să clădim un „regat public“ prin iniţiativa unei vieţi pro-active din puncte de vedere cetăţenesc. Şi un rol esenţial în procesul lent şi complex de trecere de la idioţie la cetăţenie, îl are educaţia: „Şcoala este locul ideal în a educa cetăţenii pentru o viaţa democratică, într-o societate diversă“[6] .

________________________________________

[1] Parker, Walter C., Teaching democracy: Unity and diversity in public life, Teachers College Press, New York, 2003, pp. 2-3
[2] ibid., p. 4
[3] Banfield, E., The Moral Basis of a Backward Society, Free Press, New York, 1958
[4] Banfield in Parker, op.cit., p. 6
[5] ibid., p. 6
[6] Parker, Walter C., Teaching democracy: Unity and diversity in public life, Teachers College Press, New York, 2003, p. 160

miercuri, 24 septembrie 2008

În fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii..trebuie cântat cu ei..


Rar te sună Ştefan Iordache. Şi trebuie să fie ceva important. Asta se întîmplă acum! De la celălalt capăt al firului, maestrul mă întreabă despre o anume serată mondenă pe care nu vrea să o frecventeze. Îl invit pe loc la interviu şi mă şochează. "Hai să o facem, va fi ultimul meu interviu". În timp ce conduc maşina spre localitatea de lîngă Bucureşti unde stă, mă întreb ce l-a mîniat atît de tare.

Intru în satul păzit de pădure, în care stă maestrul. E alt aer decît în Capitală, deşi nu sîntem departe. Înţeleg de ce a fugit aici. Ne aşteaptă în poartă şi ne invită într-un superb univers arhaic, în care s-a retras. Aici pregăteşte rolurile, citeşte, îngrijeşte via, cultivă meri, face vin, taie iarba. Revine la matcă.

  • E ultimul interviu?

Da. Şi nu numai atît, este ultima mea apariţie în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea.

  • De ce?

Nu mai vreau să trăncănesc. La ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate.. O fac pentru prima şi ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta?

  • Dar sînteţi un reper pentru România!

Crezi? Lumea mă ştie mai degrabă pentru că am cîntat cu Sanda Ladoşi şi mai puţin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situaţia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alţii destulă.

  • Dar poate că nu o merită.

Eu ştiu? Nu vezi cine vorbeşte azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, îţi pun şi eu o întrebare. Niciodată nu am ştiut ce înseamnă vedetă. Explică-mi tu!

După părerea mea, vedetă este personajul care are cu ce să se legitimeze profesional, care are popularitate şi care caută să stimuleze mereu această imagine.Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sînii goi, pozată în porumb, e?

  • Eu cred că nu, maestre. Vă înţeleg. Tabloidele greşesc cînd umflă personaje gen Alina Plugaru.

Cine e fata asta? După nume, o fi bună să-mi are niţel pămîntul?

  • Mă îndoiesc.

Vezi cum e cu vedeta? Poţi să o pui pe fata asta lîngă Radu Beligan şi Marin Moraru? De altfel, acesta este motivul pentru care ei nu se consideră vedete şi acelaşi lucru cred şi eu. Eu nu mai vreau în această lume.

  • Alegeţi să vă refugiaţi aici, pe aceşti 3.000 de metri pătraţi care mi se par un paradis, cu pivniţă, vie, răsaduri, pitici de grădină, cu veranda asta minunată.

Da. Acest loc este ca o mînă. Face parte organic din mine. Auzi liniştea asta compactă? Aici poţi trăi liniştit. Am cumpărat o mie de metri aici în 1982, cu banii luaţi de la filmul "Glissando". Erau 90 de pruni aici. Pe primii 40 i-am tăiat chiar eu, cu fierăstrăul pe care îl vezi acolo, în cui, lîngă pivniţă. Apoi încă două mii, după revoluţie. Crezi că aş fi avut bani pentru aşa ceva?

  • Putem intra în pivniţă?

Nu. E greu, trebuie să ridici un chepeng din casă.

  • Înseamnă că intraţi rar acolo.

Nu, dimpotrivă (îi lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cît mîna! Am făcut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A ieşit cam tare de data asta. V-aş da, dar nu e indicat pe canicula asta.

  • L-aţi lucrat singur?

Nu. Nu uita că eu sînt crescut în vie. Bunicul meu avea două hectare de vie. Avea două sute de oi, pe care le-am păzit, aşa cum, de mic, am cules via. E normală armonia mea cu acest loc. În fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii,

Trebuie cîntat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Piţa, pe celălalt vecin, Papaiani, pe Mitică Popescu şi l-am cules împreună. Şi l-am pus pe Nicu Gigantu să-l cînte.


E o tradiţie cîntatul vinului?
Nu, dar cred că, decît să faci şi să bei vinul de unul singur, mai bine îl arunci la canal.

  • V-a plăcut şueta.

Mi-a plăcut cîrciuma, mai corect spus. Într-o anumită perioadă, mergeam în cîrciumi ca să observ oamenii, ca pregătire pentru un anumit rol. Plăcerea a fost să stau la şuete, pentru a comunica. Şi ca ieşire din starea rolului.

Da. Îţi fac o mărturisire. Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii. Dacă aş fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aş mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uită-te la colegii mei de generaţie, care-s ingineri sau doctori. Arată de parcă-s copiii mei.

  • Nu vă cred. Sînteţi un om născut pentru teatru.

Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Cînd am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru. Iar cînd am ieşit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aş vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat pe păr şi m-a tras în sus. Ştii, în adolescenţă eram foarte jos.

  • Nu vă mai place noua generaţie din teatru? Acum şapte ani, într-un interviu, Marin Moraru mi-a zis că nu vede pe nimeni ca un demn urmaş al generaţiei sale.

Nu era departe de adevăr. Copiii de azi nu mai au respect pentru meserie.. Nu ştiu cum să plece mai repede de acolo. E adevărat, au şi multe tentaţii. Joaacă la TV, în reclame. Unii fac facultatea de teatru ca să ajungă prezentatori, manechini, secretare. Sigur, în societatea modernă, trebuie să ştii teatru ca să vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era în această postură.

  • Oamenii privesc altfel teatrul?

Da. Am terminat facultatea acum 45 de ani, plus patru ani de şcoală rezultă că sînt pe scenă de 49 de ani. Eu îmi fac meseria aşa cum am pornit-o. Vin la teatru cu trei ore înainte de spectacol, repet textul, intru în stare. Numai Mitică Popescu face ca mine. Este şi el un maniac al teatrului. Şi, de 30 de ani, nu mi s-a întîmplat să joc cu sala goală. Dar publicul s-a schimbat, s-a pervertit. Vrea să rîdă la teatru, lucru care a intrat subliminal în urma influenţei unor trupe ca "Vacanţa Mare", "La bloc". Actorii tineri greşesc şi ei. Cred că şi dacă ar juca Hamlet ar vrea să facă lumea să rîdă. Dacă tinerii se simt frustraţi de ce a zis Marin, să arate, nu să-l critice!

  • Dar în societate, în vîrful ei, nu vedeţi pe nimeni care să vă placă?

Pe nimeni. Văd doar oameni deştepţi, dar necinstiţi. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel.

  • Dacă n-aţi fi fost actor, ce aţi fi fost?

Nu chiar ospătar, dar sigur patron de restaurant.

  • Şi de ce n-aţi încercat?

Am încercat. Cine naiba o fi inventat cîrciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta. Prin 1990, am încercat să fiu patron. Am luat o firmă, împreună cu alţi prieteni ingineri, dar n-am ştiut să ne descurcăm. Aveam 5.000 de vaci şi multe altele, dar au murit multe animale, pînă cînd am vîndut-o lui Urzică, cel cu Coleus-ul, dacă-l mai ştii. Am luat, tot cu prietenii ăştia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent – că acolo se găseau ţigări pe vremuri – o cîrciumă, zisă "La Papa", după numele fostului patron. Dar n-a mers.

  • Aveţi nostalgii?

Nu am decît nostalgia tinereţii. E lucru de mare preţ tinereţea şi tîrziu am înţeles asta. Dar fiecare vîrstă are rostul ei.

  • Dacă aţi fi fost mai tînăr în 1989, cine ştie cum ar fi fost viaţa.

Da. Pentru mine, schimbarea a venit tîrziu. E bine că a venit, dar gîndeşte-te, am trăit în două sisteme şi nici nu ştii ce greu e să scapi de anumite spaime. Libertatea pe care am primit-o a fost prost înţeleasă.

  • Cînd staţi aici, pe verandă, şi vă gîndiţi la trecut, nu regretaţi că nu aveţi urmaşi?

M-ai lovit în punctul slab. Regret foarte mult. Dar m-a luat vîltoarea vieţii. Mă gîndeam mereu să treacă şi anul în care eram, să-mi fac meseria bine. Şi a trecut vremea. E cea mai mare tîmpenie din viaţa mea.

  • Aţi avut însă prieteni.

Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie.


  • Nu-mi spuneţi nimic de cele trei pisici ale dumneavoastră?
    Te rog, sînt chiar nişte vedete. S-a pripăşit pe lîngă mine şi le-am crescut cu drag. Oamenii îmi aruncau pisici peste gard, pentru că ştiu că-mi plac.
    (Dincolo de verandă, în casă, doamna Mihaela, soţia maestrului, citeşte "Confidenţial", iar lîngă ea toarce un motan negru, Cascarache, preferatul lui Ştefan Iordache. Aflăm că cel gri, care a dormit tolănit pe scară tot timpul, pe nume Makelele, atacă supremaţia în sufletul stăpînului. Al treilea pare a fi plecat.)
  • Aţi renunţat la casa din Bucureşti?

Nu, dar nu-mi mai place oraşul. E groaznic, de 15 ani mă extrag din el cît pot de mult. Ceea ce devine greu. Înainte făceam 45 de minute pînă aici, acum fac două ore. Asta e ţara în care cad păsărele pe şosele, dărîmate de basculante, nu de cataclism. Sîntem de rîsul Bangladesh-ului.

  • Soţia dumneavoastră m-a rugat să nu apară în acest interviu. Dar vreau, totuşi, să-mi vorbiţi despre ea.

Ce să-şi spun? Că ea a insistat atunci, în 1982, să iau acest teren? Înţelegi? Pentru un bărbat este important să aibă lîngă el o femeie care să-l înţeleagă. Ca să fie clar: dacă acest pămînt e ca mîna mea stîngă, Mihaela e ca mîna mea dreaptă. Şi ea face parte din mine.

  • Care e sensul vieţii?

Vrei să-ţi spun cuvinte mari. Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decît să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa.

  • Sînteţi mulţumit de viaţă?

Sînt unul dintre oamenii care dau extemporal seară de seară, la spectacol.

  • După cum se vede, aţi luat notă mare, adică aţi învăţat bine lecţia.

Se pare că da.

Cristian Brancu ("Confidenţial")



sursa http://www.jurnalul.ro/articole/130002/%C5%9Etefan-iordache:-ultimul-interviu

luni, 22 septembrie 2008

Venetiamea


Venetia.

Venetia este extenuant de frumoasa. Inainte de a pasi in teritoriul ei - inselator si tentant de departe - nu simti inca amenintarea misterioasei frumuseti ce se va asterne sub pasii tai.

Am intrat dezinvolta, distrata si neatenta; poate chiar dezinteresata.

Labirintul transparent al lagunei a inceput sa-si deslege liniile in toate directiile, fara sa ma avertizeze cat de vaste ii sunt dulcile-i capcane. Cand mi-am dat seama ce se intampla, deja era prea tarziu ..ratacisem de ceva vreme in splendoarea verde-albastra a apei ce tine captive miile de case cu obloane inalte si intunecate; iar ceea ce era dincolo de obloane, se refuza vederii, ca intr-un straniu joc caleidoscopic, menit parca sa te ameteasca si mai tare prin mirajul sau.

Imi era sete ..soarele, puternic inca, facea acelasi joc subtil al seductiei. Ma ratacisem..dar surprinzator, nu am sesizat nici un moment teama. Ma abandonasem, inconstient, pasilor mei si strazilor sale – labirintul imi devenise prieten, complice chiar .. si suradea strengar la fiecare colt de strada, la fiecare pod care descria, in semi-cerc, o cale spre o alta directie, dar peste acceasi apa
lucida. Trans-lucida. Cat soare..ce caldura …cata umiditate ...abia mai desluseam terasele suspendate pe acoperisuri ..oamenii nu-i mai simteam in jurul meu, ii vedeam si treceam prin ei ca prin talazuri de lumina.. si totusi nu ma puteam opri…

Mi-am scos cipicii.

Abia dupa ce am simtit lespedea rece sub talpi, abia atunci i-am inteles secretul. Venetia te poate obosi, te poate pierde fara sanse de "recuperare" …dar daca-i asculti indemnul "ne-vorbit", poti atinge, pentru cateva secunde, nemurirea - si atunci am privit dincolo de obloane si dincolo de masivele porti de fier... si am vazut gradinile verzi, am simtit apa rece a fantanilor de dincolo de ziduri; am vazut evantaiul intins la maxim al curtezanei care astepta de cateva ceasuri in umbra oblonului; am auzit vasla prabusindu-se in apa si pasii grabiti, pe scari, ai asasinului, condamnat sa iubeasca, dincolo de veacuri, aceleasi maini albe si delicate care rasuceau in fiecare noapte cheia lacatului greu.

Pulsul imi scazuse alarmant de mult. De fapt, cred ca si respiratia se oprise, fara sa-mi dau seama cand...si totusi vedeam, auzeam, simteam si gustam tot. Cerul gurii mi s-a umplut, dintr-odata, cu un lichid dulce si moale …(grecii l-au numit, odata, demult, nectar sau ambrozie... nu mai conta oricum..ce naiba cautau grecii in venetiamea?)... si atunci am intuit adevarul greu ca nemurirea ti se daruieste numai in conditii insuportabile de frumusete si mister. Reactia chimica a fost involuntara iar rezistenta, complet absenta.

Desi nu am pasit in Venetia indragostita de cinmeva anume, totusi m-am intors de acolo lulea …Ochii mei vad altfel si simt cum devin verzi-albastri pe zi ce trece. Magia apei din laguna mi-a contaminat pentru totdeauna irisul. Cativa initiati din jurul meu au sesizat diferenta de "nuanta" a privirii mele. I-am invitat sa incerce sa se piarda in singurul labirint in care nu ai nevoie de orientare si-n care te simti in siguranta pe fiecare lespede pe care calci.

E ca si cum ai merge legat la ochi si, cu toate aceste, iti este permis sa "vezi", liber, lumina in toata splendoarea intunericului ei.


miercuri, 17 septembrie 2008

Ingerul libertatii


Tuturor ne este dor de libertate, caci ne doare daca ne simtim dependenti. Cand alti oameni ne influenteaza, cand in apropierea lor nu putem face altceva decat sa implinim asteptarile lor, acest lucru ne supara. Este impotriva demnitatii noastre. Cand suntem stapaniti de emotiile si obisnuintele noastre, nu ne simtim bine.

Astazi avem de fapt o libertate politica exterioara. Dar in relatiile dintre noi multi nu se simt liberi, ci constransi de asteptarile societatii. Nu indraznesc sa evadeze si sa inoate impotriva curentului. Au impresia ca altii decid in locul lor. Nu indraznesc sa spuna liber ce gandesc. Reflecteaza la ceea ce asteapta altul de la ei, la ceea ce ar gandi despre ei. Nu este el insusi , ci incearca sa fie acela pe care l-ar dori ceilalti. Dar asa nu pot deveni niciodata om, nu descopar cine sunt eu insumi.

Cuvantul german Freiheit (n.tr.=libertate) vine de la radacina indo-germanica prai. Aceasta inseamna: "a ocroti, a cruta, a indragi, a iubi". Dar si astazi se foloseste cuvantul german Freier, in sensul de "petitor, pretendent". Germanii numeau pe cel iubit si deci ocrotit, un om liber. El putea trai liber in societate si cu toate drepturile; era liber, nelegat, independent, nestramtorat.

Ma simt liber daca stiu ca sunt iubit. Atunci nu trebuie sa ma orientez dupa asteptarile celorlalti. Pot sa fiu asa cum sunt. Daca stiu ca sunt iubit de un om , ma pot purta in apropierea sa asa cum simt. Deci nu trebuie sa-mi fie mereu teama de ceea ce ar gandi despre mine celalalt. Stiu ca sunt acceptat. Daca ma stiu iubit cu adevarat in fondul existentei mele, atunci sunt liber de constrangerea de a indeplini asteptarile celorlalti. Sunt liber de a avea intotdeauna succes, de a arata mereu ceva, de a corespunde normelor societatii.

Grecii cunosc trei cuvinte pentru libertate:

1. Eleutheria este libertatea de a merge acolo unde vreau. Sunt liber in activitatea mea. Pot sa fac ceea ce simt ca este bine pentru mine. Nu sunt constrans de parerile si asteptarile celorlalti.

2. Parrhesia inseamna libertatea cuvantului. Crezi ca poate aceasta nu este ceva deosebit. Dar in democratie ai voie sa spui ce gandesti. Dar cat de des te orientezi totusi dupa ceilalti. Liberi suntem abia atunci cand ne putem arata asa cum suntem, daca putem exprim adevarul nostru si in fata altora.

3. Autarkia, inseamna disponibilitate si autodeterminare. Pot sa decid eu insumi ce vreau, ce mananc si cat, cand renunt si postesc. Acest sentiment interior de libertate, de a fi stapan pe mine insumi, apartine esential demnitatii omului.

Multi sunt azi manati de dependentele lor. In acest caz le-ar face bine ingerul libertatii, care ii ridica si le permite sa dispuna liber de propria persoana. Altii se simt sufocati si fara libertate in familie sau intr-o comunitate. N-au spatiu pentru a respira. Si ei ar avea nevoie de ingerul libertatii care sa le daruiasca libertatea interioara, de a se simti liberi, chiar si la stramtoare.

Libertatea interioara imi spune ca nimeni nu poate dispune de persoana mea. Ea imi daruieste independenta si in prietenie. Eu nu ma definesc pornind de la celalalt. Eu sunt mereu eu insumi. O asemenea libertate este necesara pentru ca prietenia sa reuseasca. Daca doi sunt lipiti unul de celalalt, daca trebuie sa se asigure mereu ce gandeste acum celalalt, intr-o asemenea stransoare nu poate sa creasca o relatie matura.

Caci in fiecare legatura am nevoie totusi de libertate. Ma leg in libertate. Si in legatura sunt liber, exista in mine un spatiu de care nu poate dispune nimeni. Ingerul libertatii iti daruieste o astfel de libertate interioara, incat sa poti intr-adevar sa te simti om liber si sa traiesti stand drept.


(50 de ingeri pentru intregul an, Anselm Grun, Ed. Galaxia Gutenberg, 2005)

Despre agresivitate, iubire si poezie..



"..fiecare om traieste in stratul sau de constiinta. Dorinta ca omul sa te inteleaga integral este dorinta subconstienta de a-l face sa fie identic tie, ceea ce naste agresivitate. In planul subtil noi suntem unificati, dar in planul exterior noi suntem unitatea ce se poate realiza numai in stratul de granita, pe care il numim constiinta colectiva.


Pentru ca omul sa te inteleaga, este necesar sa cresti densitatea informatiei si sa inveti sa traduci in fraze simple o receptare prin sentimente a lumii, proprie tie. In general un asemenea proces se numeste poezie.


Si poetul, si pictorul, si muzicianul trebuie sa ofere altora o noua simtire, personala. Daca aceasta noua simtire nu exista, nu exista nici arta. Intai trebuie sa resimti iubirea, apoi sa te sprijini pe ea, sa traiesti prin ea, pe urma sa te rupi de toate care stau in calea iubirii, inclusiv de ceea ce inainte era "vital", fara de care nu puteai trai... De aceea creatorii au intotdeauna o disponibilitate mai mare decat a altora de a-si risca viata.


Daca nu este destula iubire, se moare, dar daca ai reusit sa o acumulezi, apare o viziune proprie asupra lumii si sentimentele devin mult mai profunde si mai expresive. Si asa, noua viziune s-a constituit iar acum trebuie sa te intorci la constiinta colectiva si sa creezi forme care sa-ti permita sa transmiti noua viziune asupra lumii."


S.N. Lazarev, "Transcenderea Fericirii", cartea a VII-a, Bucuresti, 2001, Editura Dharana.