miercuri, 24 octombrie 2012

O inima in care bate adevarul



In noaptea asta imi amintesc de prima mea mare iubire.

Era pentru prima oara cand ma indragosteam si ma reintorceam, mereu vrajita - din orice joc, sarcina, tema pentru scoala sau lectura din Povesti Nemuritoare - la imaginea printului pentru care incepuse inima altfel sa-mi bata. Eram atat de fascinata si de captivata de chipul lui si strangeam in palme - cand in dreapta, cand in stanga - moneda de argint pe care i se incrustase chipul, pana ii incalzeam ambele fete. Intr-un final, cu totul incurcata si ingrijorata de emotiile mele, l-am intrebat pe tata:

- Cine e baiatul asta, tata?
- Mihai. Regele Mihai.. Regele nostru, s-a simtit tata dator sa explice.

Ei, asta-i buna! Eram chiar contrariata de raspunsul lui. Inima fugise undeva intr-un colt al sufletului meu si asista aproape nepasatoare la intorsatura surprinzatoare a situatiei.

- Dar in toata cartea mea de Istorie nu exista niciun rege. Niciunul, i-am raspund eu, aproape suparata. Pentru ca pe Mihai nu l-as fi putut trece cu vederea nici intr-un chip. Era exclus. Im-po-si-bil.

Incredibil!!

Intr-un tarziu, m-am tras langa tata si l-am rugat frumos sa-mi vorbeasca despre tanarul pe care acum il priveam buimaca, in profilul rece de pe banutul de argint. Am inceput sa ma tem desi nu stiam de unde vine teama asta. Si n-a fost tot.. La finalul povestii mi s-a mai adaugat o teama. Tata m-a rugat sa nu spun nimic despre asta nici la scoala, nici pe drum, nici la camp, nici la oamenii mari, nici la oamenii mici.

Doamne, ce povara pentru un om atat de mic asa cum ma aflam eu atunci..
Uitasem de bataile inimii indragostite. Acum inima batea a teama si a sete de adevar. Eram copil dar stiam, cum numai copiii stiu, ca tot ce primisem atunci era coplesitor, frumos, dureros, inaltator si in acelasi timp ingrijorator.

Si tata a continuat sa-mi povesteasca seara de seara si sa ma invete adevarata istorie. Istoria de acasa era alta decat istoria de la scoala.

Cel mai tare m-a durut cand mi-a spus cum plangea mama lui, desculta pe drum, cand s-a aflat in sat ca Regele nu mai e... rege.

"Ni l-au luat pe Mihai..", plangea bunica..

Si a mai plans multe zile si nopti si anotimpuri, cu barbia sprijinita pe ulucile gardului, uitandu-se in departarea  care-l inghitise pe tanarul Mihai.

Apoi am tacut si eu. Si au tacut si bataile inimii. Dar i-am multumit lui Dumnezeu ca-l am pe tata langa mine care sa ma aline cu adevarul amintirilor lui.

Nihil sine Deo, nihil sine Rex. La multi ani, Majestate!
Inima imi bate mai tare acum cand departarea s-a apropiat si sunteti din nou in tara Majestatii Voastre!