În perioada 24-31 mai s-a
desfăşurat în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară
Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, ediţia a XXIII-a,
însumând zeci de concerte, recitaluri camerale sau spectacole de
operă.
Festivalul a debutat
sâmbătă, 25 mai, cu opera în două acte şi un prolog O
scrisoare pierdută de Dan Dediu, după piesa omonimă a lui
Ion Luca Caragiale. De remarcat, de asemenea, şi opera
trans-realistă într-un act The Awake Dreamer/ Visătorul trezit
de Mihaela Vosganian, prezentată în premieră absolută la Opera
Română, precum şi alte concerte de muzică electronică sau
spectacole multimedia,concerte simfonice, vocal-simfonice sau
camerale susţinute în întreaga ţără.
Săptămâna
Internaţională a Muzicii Noi se încheie
vineri, 31 mai, cu un concert al
Corului şi Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului
Tiberiu Soare, concert al cărui program cuprinde Simfonia
I de Adrian Iorgulescu, Concertul
pentru pian şi orchestră de Zygmunt
Krauze, iar în final, recviemul
românesc Pomenire de
Ştefan Niculescu.
Ediţia a XXIII-a a Festivalului SIMN şi-a propus o suită foarte variate de evenimente artistice, spectaculoase prin valoarea artistilor participanţi, atât în ceea ce priveşte numele importante de compozitori incluse în programele concertelor, precum şi interpreţii invitaţi în această ediţie a festivalului, mulţi dintre ei vârfuri în muzica românească sau mondială. Prin participarea acestora, Festivalul a reuşit să pună în lumină valoarea indiscutabilă a unui mare număr de lucrări.
Promovarea marilor valori ale creaţiei muzicale româneşti noi în contextul valorilor europene şi universale ale muzicii moderne şi contemporane este un altă ţinţă a Festivalului SIMN 2013. Pe lângă nume ale compozitorilor români confirmaţi deja pe plan internaţional, vor reprezenta creaţia autohtonă, de asemenea, şi cei mai importanţi compozitori ai tinerei generaţi, parte din ei deja prezenţi şi pe plan internaţional. În felul acesta, ediţia actuală va încerca sa evidenţieze valoarea deosebită a muzicii noi româneti în actualul context muzical european. Într-o săptămână de concerte, Festivalul şi-a dorit să aibă un impact în viaţa culturală românească şi să îndeplinească încă o dată rolul de far în cultura muzicală contemporană.
Festivalul SIMN 2013 a inclus 7 zile de concerte desfăşurate în Bucureşti, precum şi o serie de concerte vocal-simfonice, simfonice şi camerale cate au avut loc în mai multe oraşe din ţară, acestea fiind organizate în parteneriat cu principalele instituţii de profil ca Filarmonicile, Universităţile de Artă şi Teatrele Muzicale din Iaşi, Cluj, Arad, Ploieşti, Piteşti, Sibiu, Braşov, Târgu-Mureş, Bacău, Botoşani, Craiova, Galaţi, Timişoara, etc. Ediţia din acest an a găzduit peste 20 de concerte în Bucureşti, de la recitaluri camerale, la opere şi spectacole multimedia.
Mai multe evenimente conexe au fost prilejuite de edţia din acest an, printre care Simpozionul Internaţional “Paul Constantinescu – Constantin Silvestri”, conferinţă susţinută de Zygmunt Krauze o ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa compozitorului polonez, din partea Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, lansarea oficială a Centrului de Informare Muzicală din România, miercuri 29 mai, la Sala "Dinu Lipatti" a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, lansări de CD-uri şi cărţi de specialitate.
Despre Săptămâna
Internaţională a Muzicii Noi
Săptămâna Internaţională a Muzicii
Noi s-a născut imediat după Revoluţia
din decembrie 1989, ca manifestare plină
de entuziasm a libertăţii artiştilor
de a se exprima liber, de a scoate la suprafaţă
lucrările, ideile pe care până
la acel moment nu avuseseră cum să
le dezvaluie. Mulţi tineri s-au alăturat
acestui entuziasm, unindu-se în grupuri,
ansambluri dedicate muzicii noi. S-a deschis la acel moment cea mai
importantă poartă
pentru România, a muzicii contemporane
internaţionale, creându-se
oportunităţile de comunicare, schimb
cultural, circulaţie a creaţiilor
dinspre şi către
spaţiul românesc.
Toate generaţiile de muzicieni – compozitori şi interpreţi – s-au implicat în naşterea şi creşterea acestui festival care s-a impus în 22 de ani prin continuitate, stabilitate, valoare şi recunoaştere internaţională.
Organizator: Uniunea
Compozitorilor şi Muzicologilor din
România, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Primăria
Sectorului 1 Bucureşti, în co-producţie cu Societatea Română de
Radiodifuziune.
Mai multe detalii pe www.simn2013.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu