luni, 22 septembrie 2008

Venetiamea


Venetia.

Venetia este extenuant de frumoasa. Inainte de a pasi in teritoriul ei - inselator si tentant de departe - nu simti inca amenintarea misterioasei frumuseti ce se va asterne sub pasii tai.

Am intrat dezinvolta, distrata si neatenta; poate chiar dezinteresata.

Labirintul transparent al lagunei a inceput sa-si deslege liniile in toate directiile, fara sa ma avertizeze cat de vaste ii sunt dulcile-i capcane. Cand mi-am dat seama ce se intampla, deja era prea tarziu ..ratacisem de ceva vreme in splendoarea verde-albastra a apei ce tine captive miile de case cu obloane inalte si intunecate; iar ceea ce era dincolo de obloane, se refuza vederii, ca intr-un straniu joc caleidoscopic, menit parca sa te ameteasca si mai tare prin mirajul sau.

Imi era sete ..soarele, puternic inca, facea acelasi joc subtil al seductiei. Ma ratacisem..dar surprinzator, nu am sesizat nici un moment teama. Ma abandonasem, inconstient, pasilor mei si strazilor sale – labirintul imi devenise prieten, complice chiar .. si suradea strengar la fiecare colt de strada, la fiecare pod care descria, in semi-cerc, o cale spre o alta directie, dar peste acceasi apa
lucida. Trans-lucida. Cat soare..ce caldura …cata umiditate ...abia mai desluseam terasele suspendate pe acoperisuri ..oamenii nu-i mai simteam in jurul meu, ii vedeam si treceam prin ei ca prin talazuri de lumina.. si totusi nu ma puteam opri…

Mi-am scos cipicii.

Abia dupa ce am simtit lespedea rece sub talpi, abia atunci i-am inteles secretul. Venetia te poate obosi, te poate pierde fara sanse de "recuperare" …dar daca-i asculti indemnul "ne-vorbit", poti atinge, pentru cateva secunde, nemurirea - si atunci am privit dincolo de obloane si dincolo de masivele porti de fier... si am vazut gradinile verzi, am simtit apa rece a fantanilor de dincolo de ziduri; am vazut evantaiul intins la maxim al curtezanei care astepta de cateva ceasuri in umbra oblonului; am auzit vasla prabusindu-se in apa si pasii grabiti, pe scari, ai asasinului, condamnat sa iubeasca, dincolo de veacuri, aceleasi maini albe si delicate care rasuceau in fiecare noapte cheia lacatului greu.

Pulsul imi scazuse alarmant de mult. De fapt, cred ca si respiratia se oprise, fara sa-mi dau seama cand...si totusi vedeam, auzeam, simteam si gustam tot. Cerul gurii mi s-a umplut, dintr-odata, cu un lichid dulce si moale …(grecii l-au numit, odata, demult, nectar sau ambrozie... nu mai conta oricum..ce naiba cautau grecii in venetiamea?)... si atunci am intuit adevarul greu ca nemurirea ti se daruieste numai in conditii insuportabile de frumusete si mister. Reactia chimica a fost involuntara iar rezistenta, complet absenta.

Desi nu am pasit in Venetia indragostita de cinmeva anume, totusi m-am intors de acolo lulea …Ochii mei vad altfel si simt cum devin verzi-albastri pe zi ce trece. Magia apei din laguna mi-a contaminat pentru totdeauna irisul. Cativa initiati din jurul meu au sesizat diferenta de "nuanta" a privirii mele. I-am invitat sa incerce sa se piarda in singurul labirint in care nu ai nevoie de orientare si-n care te simti in siguranta pe fiecare lespede pe care calci.

E ca si cum ai merge legat la ochi si, cu toate aceste, iti este permis sa "vezi", liber, lumina in toata splendoarea intunericului ei.


6 comentarii:

Dan spunea...

Extraordinar scris! Splendidă plimbare am făcut printre rândurile tale!

roxanagrm spunea...

I'm impressed! Nu te credeam atât de deschisă spre descrierea poetico-literară...:">

Florentina spunea...

Asa este... Apa aceea are putere magica... Din periplul meu venetian, e ceea ce mi-a ramas agatat de suflet cu putere, verdele ei translucid si cald pe lespezi... Si poate si mirosul acela dulce si hipnotic care imbraca toata Italia...

Florentina spunea...

Asa este... Apa aceea are putere magica... Din periplul meu venetian, e ceea ce mi-a ramas agatata de suflet cu putere, verdele ei translucid si cald pe lespezi... Si poate si mirosul acela dulce si hipnotic care imbraca toata Italia...

Anonim spunea...

Ochii gandului meu se oglindeau in splendoarea verde-albastra a apei din care cresteau marete case cu obloane intunecate..m-am pierdut printre randuri Lavi, si m-am regasit langa tine sprijinindu-mi picioarele pe lespedea atat de rece..

Anonim spunea...

traiasca varsatoriiiii!!!!!!!! traiasca scriitoriii!!!!!