La doc in vremuri agitate

În ultima vreme tot merg la nişte investigaţii medicale, în urma unor "atacuri migrenoase" cam puternice şi cam dese. Şi, cu ocazia asta, imi dau seama ce oameni interesanţi şi frumoşi sunt neurologii. Sau poate sunt eu norocoasă. Am întâlnit o neuroloagă foarte haioasă, cu un simţ al umorului pe care rar îl întâlnesc la prietenii mei obişnuiţi (no offence, though J). Cred că, în viaţă, indiferent prin ce treci trebuie să nu te iei prea în serios. Şi cred că reţeta asta şi-o aplică şi miss neurolog.

În fine, îmi zice din prima: "Io nu cred că dvs. aveţi buba pe creier, io cred că faceţi atacurile acestea de la stres, muncă în ture şi în mediu tensionat, odihnă pe sponci, oboseală cronică.... ş.a... dar ca să eliminam toate celelalte variante, haideţi să vă fac un EEG/Electroencefalograma.." - "Oookeei", zic.. am învăţat în timp să nu mă opun medicilor, am mare încredere în ei şi mă abadonez total când sunt pe teritoriul lor (si din fericire am avut multe experiente pozitive cu medicii din Ro).

Mi se pun "bigudelele" respective pe cap.. fire peste fire, am senzatii stranii la atingerea electrozilor. încep să mă gândesc la tot felul de tâmpenii şi ajung inevitabil la imaginea mea cu scalpul prăjit de la te miri ce erori tehnice "neprevăzute"... îmi creşte pulsul, înghit în sec de mai multe ori...dar, stai putin, mi-a zis să nu mă mişc! “trebuie să fac ceva..” şi am făcut. Mantre. În mai puţin de un minut am intrat într-o stare profundă de relaxare. apoi meditaţie. din ce în ce mai profundă. care începuse să-mi placă. când mi-a zis că "s-a terminat", aproape că m-a deranjat. La citire totul ok - ritm alfa, simetric, modulat in fusssuri… apoi.. ups!...  unde delta ascutite, “in salve” J … miss neurolog se uită lung şi întrebător la mine, pentru că e “şcolită” la scoala medicinei clasice care îi spune că undele delta inregistrate in stare de veghe sunt considerate “patologice”. şi cum să-i spun că eu am făcut mantre 20 de minute în şir şi că asta acum se vede foaie?!? adevarul e ca nici nu ma asteptasem sa se „vada” negru pe alb, nu mi-a mai stat mintea la asta. vrusesem sa fac putina liniste in minte, pace, frumooos.. desi citisem studii stiintifice cu subiecti supusi analizelor de laborator, in stari profunde de meditatie.. „ufff. ce fac acum?” :)) n-am indraznit sa-i zic atunci dar la urmatoarea intalnire trebuie sa-mi fac curaj sa-i zic, macar asa pentru coroborare date (fara sa excluda unele pe altele):

Cele mai profunde unde din creier sunt undele Delta, foarte lente (mai puţin de 4 cicluri pe secundă), care vin cu o meditaţie profunda. Sunt foarte solide, ca valurile oceanlui, de o putere incredibilă, în calitatea experienţei este solida şi stabila, este foarte dificil de a fi perturbată de conflict, de emotii, de lucruri, care ne sunt contradictorii, de obstacole, de oamenii care ne fac să ne simtim rău şi aşa mai departe. Substanţele care sunt produse numai în această stare de adâncă meditaţie, de exemplu, hormonul de creştere (care, după o anumită vârstă nu mai apar, şi care este important pentru imunitate şi pentru o viaţă în vigoare) şi creşterea nivelurilor de DHEA (hormoni că influenţa actul de umor şi asupra sistemului imunitar); având o frecvenţă extrem de scăzută (0,5-4 Hz), undele delta au cea mai mare amplitudine si joasa frecventa iar prezenţa lor este cel mai adesea asociată cu procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii sănătăţii. Delta este starea mintii inconstiente, in care primim informatii care nu sunt accesibile in starea constienta; este starea intuitiei directe, a constiintei profund detasate..

Miss neurolog, ca sa se lamureasca intru totul in privinta undelor mele Delta, a trecut vigilentă la etapa urmatoare: M-a programat, hotarat, la RMN pentru “corelare in context clinico-imagistic”. Bucuria mea! Demult voiam sa fac si investigatia asta, ca sa scap o data pentru totdeauna de toate sfaturile si grijile celor apropiati. Dupa o consultare cu sora in care ne-am amuzat teribil pe faza cu mantrele, m-am dus la RMN decisa să fiu cuminte, să “şed”, nu să şi gândesc (- Mno, ce faci bade? Şezi şi cugeţi? – No! Numa’ şed...). Spre deosebire de EEG, la RMN mi-a plăcut din prima. Pe lângă faptul că începuseră să-mi placă vibraţiile care-mi învăluiau corpul şi capul, ca şi cum mă înfăşura cineva într-un cocon moale de mătase, am simţit cum progresiv încep să “dansez” ritmic în corp şi în afara lui J, odată cu sunetele repetate, calm, ale maşinăriei. Încet-încet, mă prinsese ritmul şi am asociat – pe ne-simţite şi fără să-mi dau seama – singurul ritm exterior care-mi rămăsese ataşat de minte: #unitisalvam #rosiamontana !!! “Fi-r-ar să fie!”, mi-am zis când doamna doctor a venit să mă scoată din cocon şi m-a trezit din protest. “Acum ce scuză mai am?!?” J Şi n-am putut sa-i explic doamnei de ce afişez zâmbetul acela ştrengar, la finalul investigaţiei. 

Azi merg să-mi iau “rezultatele” şi mă gândesc ce-o apărea pe “harta imagistică” atunci când mintea ta şi, de fapt, toată fiinţa ta rosteşte ritmic “Uniţi salvăm Roşia Montana!” 

P.S. am scris in fuga, voi edita textul la intoarcere, acum sunt in mare intarziere :)) voi reveni si asupra titlului. multumesc pentru blandete!

P.S.1. pânza de mai jos a fost pictată cu multă dragoste pentru Roşia Montana şi pentru mine de către prietena mea, Luiza Butaru. trebuia s-o port cumva... la un festival de interpretare muzicală, la Sofia, week-endul ăsta. din motive încă necunoscute mie, festivalul s-a anulat... pesemne, am lucruri mult mai importante de făcut aici, acum, în Bucureşti :) mulţumesc, Luiz drag! Uniti salvăm Roşia Montană!